Ultimele sfertfinaliste din Champions League! Barcelona, performanță cu doi puști de 17 ani, titulari! Arsenal și Atletico, calificări dramatice la loteria penalty-urilor

In Actualitate, Diaspora, Sport
martie 15, 2024

Azi-noapte, pe fusul orar al Romaniei, s-au încheiat optimile de finală ale celei mai prestigioase competiții de fotbal inter-cluburi cu un meci foarte frumos și disputat între Atletico Madrid și Inter, câștigat de madrileni după executarea loviturilor de departajare (în timpul regulamentar scorul a fost 2-1). Astfel, s-a stabilit lista completă a echipelor ce vor fi prezente vineri, 15 martie, la tragerea la sorți pentru stabilirea dublelor manșe din faza sferturilor de finală.

Dacă în urmă cu o săptămână nu au fost mari emoții pentru favorite, Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen și Paris Saint-Germain calificându-se relativ cu ușurință mai departe din postura de favorite, pentru echipele ce au jucat săptămâna asta returul optimilor povestea a fost cu totul alta. Două dintre câștigătoare s-au decis în urma executării loviturilor de departajare, iar celelalte au risipit emoțiile abia în ultimele minute.

Meciurile de marți  le-au pus față în față pe Barcelona și Napoli, respectiv pe Arsenal și Porto. Catalanii aveau mare nevoie de victorie pentru a reveni după patru sezoane în faza sferturilor UCL (când, coincidență, au ajuns tot după o dublă cu Napoli) și pentru a îndulci amarul unui sezon cu probleme pe plan intern. În absența mijlocașilor titulari Gavi, Pedri și Frenkie de Jong, toți accidentați, improvizațiile lui Xavi și determinarea jucătorilor au adus o victorie cu 3-1 (2-1), sinonimă cu calificarea. Fermin Lopez în minutul 15, dintr-o centrare de pe stânga, și Joao Cancelo în minutul 17, după o minge venită din bară, au adus un avantaj timpuriu pentru Barcelona, Raphinha fiind co-autor la ambele goluri. Napoletanii nu s-au lasat doborați și au făcut un pressing din ce în ce mai eficient, iar Rrahmani a redus din diferență în minutul 30 cu un șut plasat din interiorul careului. Patru minute mai târziu, lovitura de cap periculoasă a căpitanului Di Lorenzo a fost cu greu trimisă peste poartă de Ter Stegen, celălalt căpitan din teren.

Intensitatea nu a scăzut deloc în repriza a doua, oaspeții reclamând un penalty după un duel între tânărul Cubarsi și golgheterul Osimhen. Raphinha și Lamine Yamal nu l-au putut învinge pe Meret, în timp ce, la poarta lui Ter Stegen, Anguissa și Lindstrom au fost impreciși. Xavi i-a trimis în teren pe Sergi Roberto și Joao Felix pentru a liniști tempoul meciului iar cei doi au combinat excelent pentru golul lui Lewandowski din minutul 83 care a închis tabela și a adus o gură binemeritată de oxigen echipei sale. Napoli a mai avut o zvâcnire prin uruguayanul Olivera care a nimerit transversala, dar nimic nu a mai periclitat calificarea Barcelonei. Catalanii au reușit performanța de a juca într-o dublă eliminatorie din primăvara UCL cu doi puști născuți în 2007, Cubarsi și Yamal, iar fanii pot visa la o noua generație glorioasa.

La Londra, Arsenal avea de înfruntat o așteptare și mai lungă, ultima prezență a tunarilor în sferturile UCL fiind acum 14 ani. Impulsionați de publicul de pe Emirates, gazdele au început mai tare meciul, dar asta le-a oferit spații celor de la Porto care au fost mai periculoși pe contre la poarta lui Raya. Arsenal a reușit totuși să deschidă scorul în minutul 41 prin Trossard, după o pasă inteligentă a lui Odegaard, echilibrând tabela la general. În minutul 68, Odegaard a înscris și el dar golul a fost anulat pentru un fault al lui Havertz la Pepe. Meciul a intrat în prelungiri și apoi s-a ajuns la loviturile de departajare, unde Raya a fost eroul tunarilor. Portarul spaniol a parat execuțiile lui Wendell și Galeno în timp ce coechipierii săi  Odegaard, Havertz, Saka și Rice au transformat pe linie și Arsenal sparge în sfârșit zidul optimilor de care se tot lovise în istoria recentă.

Miercuri, Borussia Dortmund a învins-o pe PSV Eindhoven cu 2-0 (1-0) într-un meci disputat, unde liderul din Eredivisie a păstrat șanse de calificare până în ultimul minut. Jadon Sancho a deschis scorul în minutul 3 cu un șut din afara careului, dar revirimentul englezului nu a durat mult, ieșind accidentat în repriza a doua. Fullkrug, Brandt și Malen au ratat desprinderea, portarul Benitez fiind într-o zi mare. PSV a avut primele ocazii în repriza secundă, Lozano nimerind bara de la mare distanță, apoi Teze si Bakayoko l-au luat la țintă pe Kobel, portarul galben-negrilor. La poarta cealaltă, Fullkrug a avut un gol anulat la VAR pentru un offside de jumătate de umăr, iar dramatismul a reapărut în prelungirile meciului. Întâi Luuk de Jong, căpitanul olandezilor, a trimis mult peste dintr-o poziție favorabilă, apoi veteranul Marco Reus a încheiat conturile calificării germanilor după ce un fundaș advers a alunecat.

Ultimul meci al optimilor a fost un recital fotbalistic dintre Atletico Madrid și Internazionale Milano, ambele oferind momente de fotbal-șampanie în atmosfera spectaculoasă de pe Wanda Metropolitano. Inter a deschis scorul în minutul 33, după o fază de atac încântătoare la capătul căreia Dimarco a înscris din pasa lui Barella. După doar două minute, Los Colchoneros au egalat prin Griezmann după o minge trimisă de Koke și respinsă greșit de fundașii nerazzurilor. În repriza a doua, Diego Simeone și-a aruncat toate cărțile în joc, fiind conștient că, după abolirea regulii golului marcat în deplasare, echipa lui poate împinge meciul în prelungiri. Rezervele Depay, Angel Correa și Riquelme au adus un suflu nou echipei din Madrid, iar în minutul 87 olandezul a înscris golul izbăvitor după ce cu o fază mai devreme nimerise bara. Tânărul Riquelme a avut calificarea în gheată dar a trimis peste, o ratare asemănătoare cu a lui De Jong în meciul de la Dortmund. S-a ajuns la penalty-uri după 120 de minute când peluza înfierbântată a lui Atletico i-a dat aripi lui Oblak care a respins loviturile lui Alexis Sanchez și Davy Klaassen. Interiștii au sperat după ce și Sommer a parat șutul lui Saul, dar toate speranțele lor s-au risipit la al cincilea executant. Lautaro Martinez a fost copleșit de moment, trimițând mult peste poartă, o ratare întâlnită în trecut și la alți mari fotbaliști precum David Beckham sau Rui Costa. Atletico se califică în sferturi după cel mai frumos meci din cadrul optimilor în această ultimă ediție cu format clasic a Ligii Campionilor, spre extazul necontrolat al fanilor.

Lucian BOROȘ