La data de 25 martie 2024 se împlinesc 202 ani de la momentul în care Grigore Dimitrie Ghica, domnitorul Tării Românești i-a înmânat Marelui Agă, Mihăiță Filipescu, Steagul Agiei, respectiv primul drapel al Poliției Române, pe care erau pictate chipul Maicii Domnului și al îngerului aducător al Bunei Vestiri, motiv pentru care, sărbătoarea Bunei Vestiri a devenit și sărbătoarea Poliției Române.
Cu acest prilej, la data de 23 martie a.c., poliţiştii vor fi prezenți în mijlocul comunităților din Moinești și Onești, iar la data de 24 martie a.c., în zona centrală a municipiului Bacău unde vor prezenta cetățenilor mijloacele de intervenție ale polițiștilor și mijloacele auto din dotare.
Va fi organizată o miniexpoziție cu tehnică din dotarea polițiștilor și vor fi prezentate standuri cu elemente din activitatea Serviciilor Rutier, Criminalistic și Acțiuni Speciale. De asemenea, cei mici vor avea surprize din partea polițiștilor de prevenire, siguranță școlară și pentru protecția animalelor.
Vă aducem în atenție, pe scurt, programul activităților:
– sâmbătă, 23 martie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, în municipiul Moinești
– sâmbătă, 23 martie a.c., în intervalul orar 13.00-15.00, în municipiul Onești
– duminică, 24 martie a.c., în intervalul orar 10.00-14.00, în municipiul Bacău.
Vă așteptăm să fiți alături de noi! (Sursa/IPJ Bacău)
Distribuie: