Dărmănești/Prins beat în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat

In Actualitate, Flagrant
mai 22, 2024

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești au depistat în flagrant delict un tânăr de 28 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un motociclu pe strada Calea Trotușului din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, motociclul condus de cel în cauză nu este înmatriculat. Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și sub influența alcoolului.(IPJ Bacău)