Șoferiță dintr-o comună băcăuană a intrat cu mașina în șanț. Femeia avea alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat

In Actualitate, Flagrant
septembrie 25, 2024

Polițiștii Postului de Poliție Săucești au identificat o femeie de 41 de ani, la scurt timp după ce a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate a reieșit faptul că femeia, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ulterior părăsind partea carosabilă și oprindu-se într-un șanț. Totodată, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge. Cercetările sunt continuate. (IPJ Bacău)