Oneșteanul Lică Vieriu (50 de ani), victima unei crime înfiorătoare în Elveția

In Actualitate, Diaspora, Flagrant
noiembrie 05, 2024

Oneșteanul Lică Vieriu, 50 de ani, a fost victima unei crime înfiorătoare ce a avut loc în Elveția, unde acesta era stabilit. Tragedia s-a produs în cursul dimineții de luni, 28 octombrie, în La Neuveville, cantonul Berna.

Lică Vieriu a fost găsit în stare gravă, după ce ar fi fost bătut cu sălbăticie. În jurul orei 05:10, un apel de urgență anunța izbucnirea unui conflict în apartamentul său. Polițiștii au ajuns la fața locului. Bărbatul de 50 de ani a fost găsit cu răni grave, iar alături de el se afla încă un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, arată Ziarul Românesc.

Tânărul este principalul suspect în acest caz. La fața locului a ajuns și o ambulanță, pentru a-i acorda primul ajutor victimei. În ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, românul de 50 de ani a murit la scurt timp după sosirea acestora. În acest caz a fost deschisă o anchetă, pentru a afla cum s-a petrecut întreaga tragedie. Românul de 24 de ani a fost reținut și dus la audieri. Parchetul regional Berner Jura-Seeland a transmis că bărbatul de 50 de ani a decedat în urma unei „acțiuni violente din partea unei alte persoane”. Prietenii din Elveția ai oneșteanului dispărut în mod tragic deplâng moartea acestuia. Duminică, ei s-au întâlnit la „locul de suflet” al lui Lică Vieriu, Clubul de pescari din La Neuveville.

Oneșteanul este al doilea român ucis în străinătate în doar câteva zile

Un alt român de 50 de ani a fost găsit mort acum câteva zile, în condiții suspecte, într-un hotel din Meaux, la 40 de kilometri de Paris. Victima a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit. Bărbatul era cazat de câteva zile în hotelul respectiv. Cadavrul său a fost descoperit de un angajat, care a anunțat de urgență autoritățile. Se pare că românul era mort de câteva ore. Polițiștii spun că este vorba despre o crimă „de o violență rar întâlnită”. Până acum, anchetatorii nu au transmis dacă există un suspect. Cercetările sunt în desfășurare.