Fost ministru liberal, audiat la DNA pentru multiple acte de luare de mită. Peste 100 de fapte comise în județe din Moldova

In Actualitate, Alegeri 2024, Flagrant, National, Politica
octombrie 10, 2024

Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, a fost adus la DNA Iași pentru audieri, fiind implicat într-un caz de corupție. Procurorii îl acuză de multiple acte de luare de mită, peste 100 de fapte, care au fost comise în diferite județe din Moldova. În acest caz au fost emise 24 de mandate de aducere pentru persoane implicate în dosar, care au oferit mită în schimbul unor favoruri. Surse judiciare susţin că lui Tătaru, care ar fi fost filmat în timp ce lua mită, i se impută sume mici de bani pe care le lua de la pacienţi, în calitate de chirurg, în peste 100 de acte materiale, dar se pare că acesta accepta și plata în produse de tipul ouă, găini etc.

În vârstă de 52 de ani, Nelu Tătaru este un politician și medic român, cunoscut mai ales pentru rolul său de ministru al Sănătății al României când a avut un rol cheie în gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19 în România.

El este preşedinte al PNL Vaslui, deputat şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la spitalul Municipal Huşi. Nelu Tătaru deschide lista PNL pentru Camera Deputaţilor la Vaslui, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Potrivit articolului 72 din Constituţie, „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.