Vicecampioana olimpică Mihaela Cambei, CSM Onești, desemnată cel mai bun sportiv al județului Bacău

In Actualitate, Sport
decembrie 16, 2024

Consiliul Județean Bacău a premiat, în cadrul Galei Sportului Băcăuan, sportivii și antrenorii băcăuani care au obținut rezultate remarcabile la competițiile naționale, europene și internaționale oficiale, în 2024. Mihaela Cambei, care a obținut argintul la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost desemnată cel mai bun sportiv al județului Bacău din acest an. În total, au fost premiați 550 de sportivi și antrenori băcăuani, iar valoarea totală a premiilor s-a ridicat la 1.500.000 lei.