
Gestul lui David Popovici, asumat de altfel, de a-și lua o mașină nouă și a face public acest lucru a stârnit multă vâlvă în actualitatea românească, mai mulți oameni, cunoscuți sau nu, informați sau mai puțin informați, apărători sau detractori dându-și cu părerea sau fiind îndemnați să își dea cu părerea.
Făcându-se abstracție de gusturile și dorințele personale ale fiecăruia care niciodată nu ar trebui discutate, este curios cum este criticat un tânăr că “nu se justifică” să plătești 150 000 de euro pe o mașină, într-o țară unde majoritatea populației se laudă că din 2007 încoace a crescut nivelul de trai și puterea de cumpărare. Păstrând proporțiile, este ca și cum te pretinzi o țară sigură, dar comentezi ținutele de vară ale persoanelor de sex feminin drept „provocatoare”. Din moment ce banii circulă cu o astfel de rapiditate, iar pentru un salariu de 150 000 de euro un fotbalist bine cotat din Superliga nici nu s-ar da jos din pat dimineața, ce este greșit ca un om care are resursele financiare dobândite cinstit și curat să își permită o mașină de lux? Un sportiv de performanță care are venituri suplimentare și din spoturile publicitare în care apare are dreptul să facă ce dorește cu banii lui, pentru că nu este influencer, la fel de bine poate să își fi și vândut celelalte mașini primite cadou pentru a-și permite actualul Porsche Spider. Adrian Mutu povestea nu demult cum odată ajuns la Internazionale Milano, Bobo Vieri coborând dintr-un Ferrari, i-a spus mai în glumă, mai în serios să își ducă mașina lui simplă, de oraș în altă parcare, că acolo stau doar fotbaliștii cu mașini scumpe. România este departe de Italia anului 2000 ca mentalitate.
Un alt aspect unde David Popovici merită apreciat și nu judecat este cronologia acțiunilor lui: la 18 ani după succesul de la Campionatele Mondiale de la Budapesta pentru care a fost recompensat financiar de statul român, și-a luat permisul și a condus un Audi A3 pentru a se învăța la volan. S-a concentrat pe examenul de bacalaureat și admiterea la facultate, deși asta i-a adus niște critici din partea atotștiutorilor din cauza unei scăderi în evoluțiile sale. S-a pregătit și perfecționat ca șofer la Academia Titi Aur, a câștigat două medalii olimpice la Paris și acum la 20 de ani, mai matur, mai realizat din punct de vedere profesional și cu experiență la volan și-a luat o mașină la care a visat de mai mult timp și s-a interesat timp de doi ani. Nu a ars etapele, nu a neglijat nici studiile, nici pașii în tehnica șofatului și nici cariera de sportiv.
David Popovici din păcate este o nouă victimă a cultului personalității promulgat de mass-media românească în rândul sportivilor, dar spre deosebire de Simona Halep, este mult mai bine mobilat intelectual. El este înfățișat forțat precum copilul unei națiuni disperată după idoli de la care sunt așteptări să facă mereu doar ce ne convine nouă, părinții lui imaginari. Să asculte fără să comenteze, că doar așa este etichetat un copil drept cuminte care nu o ia pe căi greșite. Chiar și dacă sfatul vine de la Cristian Păun, un profesor de economie de la ASE mai mult decât incompetent și incapabil să țină un curs fără să citească fiecare rând din prezentarea Power Point. Vâlva creată în jurul tânărului sportiv a fost pentru că profilul lui corespundea cu vechile curente de opinie ale regimurilor totalitare de unde vine România, acolo unde un sportiv de succes trebuie să fie umil și un reper pentru cei simpli, să fie din popor. Ca oamenii de rând să se identifice cu el. Dar nu este oare o greșeală să obligăm un băiat abia devenit adult să nu evolueze și la a rămâne toată viața la nivelul care ne convine nouă, cei blazați și fără perspective? David Popovici nu are o imagine de apărat, el nu e responsabil să transmită niciun mesaj pentru niciun tânăr din România și nu are de ce să fie pus sub lupă pentru ce face cu viața lui. Fostul campion de Formula 1, Jenson Button a consemnat în biografia lui că un sportiv nu trebuie să fie un model pentru societate precum un star rock, astfel încât el nu trebuie judecat după viața personală, ci după performanțele sale.
În România s-a ajuns ca o mașină scumpă să nu fie considerat un element al prosperității, ci al tupeului, vanității și al banilor aruncați pe geam, ceea ce reprezintă un element nefast pentru oamenii cu adevărat pasionați de mașini, care sunt luați în oală cu restul pe ideea că persoanele inteligente trebuie să aibă preocupări mai înalte decât autoturismele. Este o situație asemănătoare cu cea a anumitor elemente vestimentare precum costumele, gecile de piele sau ochelarii de soare. Asta într-o societate care este la polul opus: se pune preț mai mult ca niciodată pe imagine, pe aparențe, pe statut, pe activitățile din timpul liber. Se tot bate monedă pe societățile unde liderii politici merg cu transportul în comun, dar România este de ani buni o țară unde este o rușine dacă nu îți permiți și de aici e sursa invidiilor la adresa oamenilor care își permit, în loc să fie un factor motivațional. (Lucian BOROȘ)
Distribuie: