
Polițiștii rutieri băcăuani au fost sesizați despre faptul că pe strada Calea Moldovei din municipiul Bacău s-a produs un accident de circulație în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.
Din cercetări s-a stabilit că un localnic de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a acroșat un arbore de pe marginea drumului, ulterior răsturnându-se.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La aceeași dată, 28 martie, în jurul orei 20:30, pe drumul comunal din Măgura, un localnic, de 76 de ani, în timp ce conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu rigola betonată de deversare a apei, de pe partea dreaptă a sensului de deplasare. În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismului şi rănirea conducătorului auto.
Bărbatul avea o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale. (IPJ Bacău)
Distribuie: