
Un tânăr din comuna băcăuană Sascut a reclamat la Poliție că i-a dispărut autoturismul. Mașina a fost descoperită, după câteva zile, în curtea unei case din județul Galați.
Comunicat IPJ Bacău: La data de 22 martie a.c., un autoturism aparținând unui tânăr de 29 de ani a fost sustras de persoane necunoscute în comuna Sascut. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul sustras s-ar afla în județul Galaţi, parcat în curtea unei locuinţe. Astfel, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, s-au deplasat la locuința în cauză unde au identificat autoturismul căutat. Autovehiculul în cauză a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul de aproximativ 8.000 de euro fiind recuperat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Distribuie: