
Meteorologii avertizează că un ciclon lovește România, aducând ninsori și lapoviță în mai multe zone ale țării. Un nou ciclon lovește România, iar vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea brusc de sâmbătă, iar meteorologii anunță precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM): „De sâmbătă, dinspre nord va pătrunde un front atmosferic rece, care va determina schimbarea importantă în aspectul vremii. Va fi o scădere a temperaturilor foarte semnificativă”
Duminică, valorile termice nu vor mai depăși 11 grade, iar minimele vor coborî până aproape de 0 grade. „În același timp vor apărea precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare la început, adică spre sfârșitul zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai ales în partea de vest, de nord, de centru a teritoriului, iar duminică chiar și în regiunile sudice”, a adăugat directorul ANM.
La munte, se va depune un nou strat de zăpadă, iar în unele zone mai joase, în special în jumătatea de nord a țării, sunt așteptate ninsori. Perioada cu vreme sever[ ar putea dura până la jumătatea săptămânii viitoare, avertizează specialiștii.
Distribuie: