4 iunie – Ziua Trianonului, ignorată de autorități! Deputatul de Bacău Robert Alecu cere explicații Guvernului

In Actualitate, Diaspora, National, Politica
iunie 04, 2025

Pe 4 iunie s-au împlinit 105 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, actul internațional prin care, în 1920, se recunoștea oficial reîntoarcerea Transilvaniei la România. Deși această dată are o semnificație majoră în istoria națională, în ultimii ani autoritățile române tratează 4 iunie cu o tăcere aproape totală, în ciuda existenței unei legi care obligă statul să o marcheze în mod oficial.

Deputatul neafiliat de Bacău, Robert Alecu, a sesizat această neglijență instituțională și a transmis o întrebare parlamentară Guvernului, cerând explicații pentru modul în care a fost aplicată Legea nr. 256/2020, care prevede marcarea Zilei Tratatului de la Trianon prin evenimente publice și arborarea drapelului în toată țara.

În solicitarea sa, parlamentarul cere Guvernului să precizeze: ce autorități locale din Transilvania au arborat drapelul României pe 4 iunie; ce manifestări culturale și științifice au fost organizate; ce fonduri publice au fost alocate pentru aceste activități; dacă ambasadele, consulatele și institutele culturale românești din Ungaria, Austria și alte state implicate în Tratatul de la Trianon au organizat acțiuni specifice.

„4 iunie nu este o simplă dată în calendar. Este recunoașterea unui drept istoric, a suveranității și unității naționale. Iar ignorarea acestei zile nu este o scăpare, ci o decizie politică de a nu deranja. Am cerut Guvernului să explice cine respectă legea și cine o încalcă prin tăcere”, a declarat deputatul Robert Alecu.

Potrivit acestuia, în multe localități din Transilvania cu majorități etnice sau conduceri politice sensibile la acest subiect, Ziua Trianonului nu este marcată deloc, iar drapelul României nu este arborat, deși legea prevede acest lucru în mod expres. „Un stat care nu-și apără istoria nu-și mai aparține. Trianonul este testul nostru de suveranitate. Și, din păcate, România îl pică prin nepăsare”, a conchis deputatul.

4 iunie 1920. Tratatul de la Trianon a recunoscut, la nivel internațional, un adevăr istoric, moral și național: reîntoarcerea Transilvaniei la România. A fost o victorie a dreptății, nu o favoare politică.

Deputat Robert Alecu: “O zi care a însemnat, pentru români, începutul suveranității reale între propriile granițe. Astăzi, însă, această dată este ignorată cu premeditare.
Deși există o lege — Legea 256 din 2020 — care obligă autoritățile să marcheze ziua de 4 iunie prin manifestări publice și arborarea drapelului național, în multe localități din Transilvania nu se întâmplă nimic. Nici steag. Nici evenimente. Nici respect.
În județele cu minorități influente, tăcerea e regula. Și nu e o simplă scăpare administrativă. Este o decizie politică: aceea de a nu deranja.
Ca parlamentar, am cerut Guvernului să explice cum a fost aplicată Legea 256/2020 în județele din Transilvania și în misiunile diplomatice românești: cine a arborat drapelul, ce evenimente s-au organizat și ce fonduri au fost alocate. Pentru că această zi nu e opțională. Este lege. Este istorie. Este datoria noastră.
Un stat care nu-și apără istoria, nu-și mai aparține. Nu poți cere respect de la alții, când nu ești în stare să-ți respecți propriile legi, simboluri și trecut.
Trianonul nu e un subiect închis. Trianonul este testul nostru de suveranitate. Și astăzi, România îl pică din nepăsare.”

Parlamentarul băcăuan a adresat o interpelare către prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu și ministrul de externe Emil Hurezeanu:

Stimate domnule ministru,

Legea nr. 256/2020 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prevede între altele:
”Art. 2.
(1) În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.
(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic, din bugetele proprii, organizarea și desfășurarea manifestărilor prevăzute la alin. (1).
(3) Instituțiile publice, din fonduri proprii, precum și organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot sprijini manifestările organizate de către autoritățile administrației publice centrale și locale.
Art. 3.
(1) Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu completările ulterioare”.
Având în vedere aceste prevederi legale, precum și pornind de la faptul că instituțiile prefectului se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, vă adresăm respectuos rugămintea să ne comunicați, fiecare în partea sa de competență:
1. Dacă autoritățile administrației publice locale de nivelul I și II din județele din Transilvania au luat măsurile necesare pentru ca în ziua de 4 iunie 2023 să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994. În acest sens, vă rugăm să indicați, pe fiecare dintre unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I din cele 16 județe, modul în care, la 4 iunie 2025, autoritățile administrației publice locale s-au conformat sau nu prevederilor Legii nr. 75/1994.
2. Ce manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon vor fi organizate, la 4 iunie 2023, în cele 16 județe din Transilvania.
3. Dacă în anul curent 2025 autoritățile administrației publice locale de nivelul I și II din cele 16 județele din Transilvania au sprijinit sau nu material și logistic, din bugetele proprii, organizarea și desfășurarea manifestărilor cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. În cazul unui răspuns afirmativ, vă rugăm să indicați cuantumul fondurilor alocate și destinația lor concretă.
4. Dacă în anul curent 2025 misiunile diplomatice, oficiile consulare și Institutele Culturale Române ale României în Republica Ungară și Republica Austria (puteri învinse în Primul Război Mondial), precum și în celelalte 15 state învingătoare în Primul Război Mondial, alături de România, au organizat sau sprijinit material și logistic, din bugetele alocate, organizarea și desfășurarea manifestărilor cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. În cazul unui răspuns pozitiv, vă rugăm să indicați cuantumul fondurilor alocate și destinația lor concretă.
Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.

Vă rugăm să prezentați răspunsul dumneavoastră în scris.

Cu respectul cuvenit,
Deputat Robert ALECU,
circumscripția nr. 4 Bacău

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ

Adresată: Domnului Cătălin-Marian PREDOIU, prim-ministru interimar, ministru al Afacerilor Interne și Domnului Emilian-Horațiu HUREZEANU, ministru al Afacerilor Externe