
Comunicat de presă: Deputatul de Bacău Nini Alexandru Pascalini, Partidul S.O.S. ROMÂNIA, propune interzicerea vape-urilor de unică folosință: “Am văzut prea mulți copii care le folosesc cu acordul părinților, fără să știe ce pericol reprezintă.”
Deputatul Nini Alexandru Pascalini (Grupul parlamentar S.O.S România) a depus miercuri, la Camera Deputaților, un proiect de lege care propune interzicerea completă a dispozitivelor
electronice pentru vapare de unică folosință. “Ideea acestui proiect mi-a venit văzând în mod direct cum tot mai mulți copii, unii de 12-13 ani, trag din aceste vape-uri cu acordul părinților, care nu conștientizează ce riscuri uriașe presupun aceste produse. Mulți cred că sunt doar aburi cu arome, inofensivi, dar realitatea este că un singur astfel de dispozitiv, frumos colorat cu ambalaj atrăgător, conține nicotină cât două sau trei pachete de țigări”, a declarat deputatul.
Proiectul de lege prevede interzicerea fabricării, importului, comercializării și distribuirii vape-urilor de unică folosință în România. Inițiatorul subliniază că legea vizează strict aceste produse de unică folosință, care sunt cele mai tentante pentru copii dar și pentru adulți, fiind extrem de poluante pentru mediu.
“Vreau ca România să urmeze exemplul unor state europene care au acționat deja. Belgia a interzis complet aceste produse de la 1 ianuarie 2025, Franța în februarie, iar Marea Britanie aplică interdicția de la 1 iunie anul acesta. Am studiat modelele lor și cred că este momentul să luăm și noi o măsură clară”, a mai spus Nini Alexandru Pascalini. Deputatul atrage atenția și asupra efectelor de mediu: “Fiecare vape de unică folosință conține plastic nereciclabil și baterii de litiu. În Marea Britanie, se aruncă deja peste 5 milioane pe săptămână. La noi nu există nici măcar un sistem de reciclare pentru aceste produse, ele ajung pe stradă, în parcuri, în râuri.”
În prezent, legislația românească nu reglementează în mod clar aceste produse. Legea nr. 349/2002 și Legea nr. 201/2016 (actualizată 2025) nu fac referire la vape-urile de unică folosință, lăsând astfel un vid legislativ exploatat de comercianți. “Este o lege de bun-simț, pe care sper ca toți colegii mei parlamentari să o susțină. Vreau să protejăm sănătatea copiilor noștri și să prevenim o nouă sursă de poluare masivă”, a încheiat deputatul Nini Alexandru Pascalini. București, 4 iunie 2025
Distribuie: