Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, au desfășurat săptămâna trecută o acțiune pe în județ, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul exploatării și comercializării maselor lemnoase.
În urma activităților de control efectuate în cadrul unui depozit de debitare material lemnos, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de aproximativ 11 m³ de cherestea de rășinoase și stejar, în valoare totală de peste 10.000 de lei. (IPJ Bacău) (Foto ilustrativ)

Distribuie: