Bărbat (59 ani) mort într-un incendiu dintr-o comună băcăuană

Joi, 13 noiembrie, in jurul orei 21.40, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la o casă, în comuna Ghimeș-Făget, sat Bolovăniș.
“La fața locului s-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Punctul de lucru Brusturoasa, o autospecială de stingere cu apă si spumă din cadrul Gărzii de intervenție Comănești și ambulanța SMURD.
În urma incendiului a ars în totalitate o casa tip parter pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 59 ani, carbonizată.
Cauza probabilă: tigara/fumatul în timpul somnului.” a transmis ISUJ Bacău. (Foto ilustrativ)