Acțiune de suflet a preoților oneșteni, dedicată femeilor internate la Spitalul Municipal Onești

Vineri, 6 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfășurat o acțiune de suflet dedicată mamelor și femeilor internate în Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca al Crimeii” din Onești, dar și personalului medical.
Preoți ai Protopopiatului Onești, împreună cu Părintele Protopop Nicolae Zaharia, alături de doamna asistent social Mihaela Chircu, au oferit flori și mărțișoare mamelor de la secțiile de Maternitate și Pediatrie. De asemenea, prin grija Părintelui Consilier Ilarion Mâță, toate mamele care au născut au primit trusouri din partea Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în colaborare cu “TZMO România”, ca un semn de sprijin și prețuire pentru darul vieții.
Acțiunea s-a extins și către secțiile de Primiri Urgențe și Paliație, unde au fost transmise mesaje de încurajare și recunoștință pentru mame și pentru cadrele medicale care veghează asupra lor. Prin acest gest simbolic, Biserica a dorit să sublinieze frumusețea vieții de familie, binecuvântarea maternității și rolul esențial al mamelor în comunitate.
Astfel de inițiative, devenite deja o tradiție, întăresc legătura dintre Biserică și societate, aducând lumină și bucurie în sufletele celor care trec prin momente dificile sau au nevoie de un cuvânt bun. (Sursa/Protoieria Onești)