Secția de gimnastică a Liceului cu program Sportiv Nadia Comăneci din Onești a organizat competiția sportivă „Pe urmele Nadiei – Cupa Fluturaș”, aflată la a XXXII-a ediție, un eveniment dedicat celor mai mici iubitoare ale gimnasticii. Aproximativ 200 de fetițe cu vârste între 5 și 6 ani, provenite din grădinițele din Onești și comunele limitrofe, au participat cu entuziasm, energie și zâmbete la această activitate sportivă.

Evenimentul a debutat într-o atmosferă festivă, în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Onești, care au transmis mesaje de susținere pentru sportul juvenil și pentru promovarea gimnasticii în rândul celor mici.

Activitatea a reprezentat prima competiție sportivă din cadrul proiectului „Anul Nadiei Comăneci 2026″ prin care celebrăm performanța, inspirația și moștenirea lăsată de marea gimnastă Nadia Comăneci, dar și prin care dorim să încurajăm noile generații să descopere bucuria mișcării și a sportului.

LPS “Nadia Comăneci”: “Felicitări tuturor micilor participante pentru curaj, grație și pasiune! Mulțumim cadrelor didactice, antrenorilor, partenerilor și părinților care au făcut posibil acest eveniment!”

(Sursa/Fb. Liceul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci” Onești)

Distribuie: