Deputatul de Bacău Robert Alecu: „Memoria victimelor temnițelor comuniste rămâne temelia libertății noastre

Deputatul ACT de Bacău, Robert Alecu, a publicat recent pe pagina sa de pe Facebook un mesaj dedicat românilor care au suferit în închisorile regimului comunist, evocând drama miilor de oameni arestați în perioada de după instaurarea comunismului în România.

Parlamentarul băcăuan Robert Alecu a amintit că, după anul 1944, zeci de mii de români – intelectuali, preoți, studenți, țărani, militari, profesori sau oameni simpli – au fost arestați pentru ideile lor, pentru credința lor sau pentru că au refuzat să accepte un regim care încerca să controleze gândirea, cuvântul și demnitatea oamenilor. În mesajul său, deputatul Alecu a făcut referire și la locurile unde numeroși deținuți politici au fost încarcerați sau trimiși la muncă forțată, printre care Închisoarea Aiud, Închisoarea Pitești, Penitenciarul Gherla și Penitenciarul Jilava, dar și lagărele de muncă de la Canalul Dunăre–Marea Neagră.

Potrivit acestuia, mulți dintre cei care au trecut prin aceste locuri de detenție nu s-au mai întors niciodată acasă, iar suferința lor a rămas multă vreme ascunsă sau trecută sub tăcere.

„Nu erau eroi în sensul spectaculos al cuvântului. Erau oameni obișnuiți care au ales să rămână drepți atunci când li se cerea să se supună”, a transmis deputatul Robert Alecu în mesajul public.

Totodată, parlamentarul Robert Alecu a subliniat că libertatea de care se bucură astăzi societatea românească a fost câștigată prin sacrificiile celor care au rezistat regimului comunist.

„Libertatea pe care o avem astăzi nu a apărut din întâmplare. A fost plătită cu ani de închisoare, cu vieți curmate și cu tăceri care au durat decenii”, a mai arătat parlamentarul.

În finalul mesajului, deputatul băcăuan Robert Alecu a făcut apel la păstrarea memoriei celor care au suferit în temnițele comuniste, subliniind că generațiile de astăzi au datoria morală de a nu uita aceste sacrificii.

Deputat Robert Alecu: „Datoria noastră este simplă: să nu uităm. Memoria lor rămâne temelia libertății noastre. Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care au suferit în temnițele comuniste!