FOTBAL Liga 3/ Pas greșit pentru Viitorul Onești, 0-2 acasă cu CS Gheorgheni! Rezultate și clasament la zi

A doua înfrângere la rând pentru Viitorul Onești, după meciul pierdut acasă, sâmbătă, 0-2 cu CS Gheorgheni și oficialii clubului patronat de Mihai Fudulache fac calculele pentru șansele de a prinde play-off-ul, cu două etape rămase de disputat din sezonul regulat. Viitorul se menține pe locul III în Seria 1 a Ligii 3 la fotbal, cu 30 puncte și întâlnește în penultima etapă, în deplasare, pe USV Iași (locul 7, 28 p.). Aerostar Bacău reușește o victorie mare, 3-1 cu Cetatea Suceava, după ce a fost condusă cu 1-0. “Lanterna roșie” FC II Bacău înregistrează un nou eșec, 0-2 pe terenul liderului Șoimii Gura Humorului.

Rezultate etapa a XX-a: USV Iași – Bucovina Rădăuți 4-1, Aerostar Bacău – Cetatea Suceava 3-1, Viitorul Onești – Gheorgheni 0-2, Știința  Miroslava – Odorheiu Secuiesc 2-1, Șoimii Gura Humorului – FC II Bacău 2-0, CSM Adjud – CSM Vaslui 1-1.

Clasament: 1) Șoimii Gura Humorului 52 p. 2) Cetatea Suceava 41 p. 3) Viitorul Onești 30 p. 4) Știința Miroslava 30 p. 5) CSM Vaslui 29 p. 6) Aerostar Bacău 28 p. 7) USV Iași 28 p. 8) Bucovina Rădăuți 27 p. 9) Odorheiu Secuiesc 26 p. 10) CSM Adjud 21 p. 11) Gheorgheni 18 p. 12) FC II Bacău 8 p.

Etapa viitoare: 20 martie/ FC II Bacău – Știința Miroslava, Odorheiu Secuiesc – Bucovina Rădăuți. 21 martie/ Cetatea Suceava – CSM Adjud, CSM Vaslui – Șoimii Gura Humorului, Viitorul Onești – USV Iași, Gheorgheni – FC II Bacău. Toate partidele încep la ora 15.00.