Nadia, pentru prima oară în Parlamentul European: “Este un moment istoric și pentru mine”

Zeița de la Montreal marchează Anul Nadia Comăneci cu o vizită de trei zile la Bruxelles (16-18 martie), care a conținut o întâlnire cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, iar azi va cuprinde Conferința „European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On”. 

Este pentru prima dată când Nadia a pășit în sediul înaltului organism al continentului, după cum a mărturisit chiar Zeița de la Montreal.

Este un moment istoric și pentru mine. În anul istoric Nadia am făcut și acest pas. Mă bucur că am putut să văd ceva despre care auzisem și pe care îl văzusem la știri. Făcând acest pas, ne gândim cum să colaborăm pentru a integra și sportul României. Mă bucur că am alături reprezentanți din generații diferite ale gimnasticii”, a spus Nadia.

Alături de Nadia a călătorit în Belgia un grup de foști mari sportivi tricolori, între care s-au aflat gimnastele Simona Amânar, Cătălina Ponor, Andreea Răducan, atleta Constantina Diță, scrimera Ana Maria Brânză, gimnaștii Marius Urzică și Marian Drăgulescu, alături de președintele COSR, Mihai Covaliu. Guvernul României este reprezentat de Thomas Moldovan, vicepreședinte ANS, iar Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European a însoțit și el delegația de la București.

De asemenea, alături de Nadia este un grup de gimnaste de la CSM Onești, care s-au întreținut emoționate minute bune în Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni cu Nadia. Mai mult, ea a cerut să se fotografieze împreună cu fetele și a vrut neapărat un scurt video, cu gimnastele rostind în cor cuvântul acestui an: „Zece!”. Micile gimnaste sunt însoțite de primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu, președinta CSM Onești, Ingrid Istrate, consilierul primarului, Alexandru Cristea. „Cred că și pentru fetițele de la Onești este frumos să vadă ce se întâmplă în afara gimnasticii”, a subliniat Nadia.

În prima zi a vizitei la Bruxelles, Nadia s-a întâlnit cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. Nadia i-a oferit Robertei Metsola cartea „Scrisori către o tânără gimnastă”, versiunea în limba engleză, o eșarfă pe care se regăsesc simboluri ale culturii românești, Coloana Infinitului și Pasărea măiastră ale lui Constantin Brâncuși, cea de-a doua fiind asociată la vremea respectivă cu grația Nadiei, și un tricou pe care a semnat un autograf. De asemenea, președintei Metsola i-a fost oferit și albumul fotografic “Bacău, Mărturisiri”, lansat în urmă cu aproape 20 de ani, având-o pe Nadia pe copertă.