Băcăuanul Răzvan Burleanu, reales pentru al patrulea mandat în fruntea FRF

Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, băcăuanul Răzvan Burleanu a câştigat, miercuri, al patrulea său mandat consecutiv la conducerea FRF, el fiind votat de 258 din cei 263 de membri prezenţi la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Casa Fotbalului din Capitală.
În vârstă de 41 de ani, Burleanu l-a învins pe unicul său contracandidat, Ilie Ştefan Drăgan, care a primit doar 5 voturi. Sorin Răducanu, un al treilea posibil candidat, nu a participat la alegeri, dosarul său fiind respins la începutul acestei luni de Comisia de verificare a dosarelor de candidatură pentru funcţiile de conducere din cadrul FRF. Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, el fiind reales ulterior în 18 aprilie 2018 şi 12 aprilie 2022.

Răzvan Burleanu:“Vă mulțumesc pentru susţinere, dar ceea ce contează cel mai mult este faptul că acest vot arată disponibilitatea dumneavoastră în ceea ce înseamnă modul în care vrem să construim viitorul, în ceea ce înseamnă aceste obiective strategice. Şi ştiu foarte bine potenţialul pe care îl are fotbalul românesc. Doar prin această cooperare între noi toţi ne putem atinge acest obiectiv.”

Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al FCM Bacău, Gheorghe Burleanu. La același club a jucat și actualul șef al FRF, dar la nivel de juniori, după care a trecut la arbitraj. Absolvent al SNSPA, Burleanu a înființat Federația de Minifotbal din România și Federația Internațională de Minifotbal. Din 2014 este, neîntrerupt, președinte al FRF.