Arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul, Ilie Giosanu după numele de mirean, împlinește 72 de ani

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împlinește azi vârsta de 72 de ani. Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman va fi săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia vor fi înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii și pentru rodnica activitate pastoral-misionară a Înaltpreasfinției Sale. La slujbă vor participa membri ai Administrației eparhiale, conform Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul (Ilie Giosanu după numele de mirean), s-a născut la 29 martie 1954  în comuna  Stănița, județul Neamț. Era cel de-al treilea copil din cei opt, patru băieți și patru fete, ai lui Neculai și Anica Giosanu. 

ÎPS Ioachim Băcăuanul: „M-am născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț, un sat de ortodocși, aflat în apropierea orașului Roman. Sunt al treilea copil din cei opt ai părinților Anica și Nicolae Giosanu. Din botez am purtat numele de Ilie. Eram într-o familie cu mulți călugări, o familie despre care poți afirma liniștit că are o vocație spre monahism. Mulți din cei proveniți din familia mea au renunțat la această lume și s-au dedicat trup și suflet lui Dumnezeu. Și aș putea aminti aici pe părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, autorul a numeroase cărți de cultură teologică, Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratec, Acachia Căuș, stareța Mănăstirii Războieni.

Între anii  1961 și 1969 a învățat la Școala generală din satul natal, Stănița, după care, la 15 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.

Stareț al mănăstirii, cel care l-a primit, era un strănepot al lui Ion Creangă, pe nume Caliopie Creangă, din Humulești. Se spune că autoritățile l-au numit stareț tocmai pentru această legătură de rudenie. Aici, viitorul ierarh a fost pregătit de Părintele Petroniu Tănase pentru a intra la Seminarul de la Mănăstirea Neamț.

În ziua de 16 decembrie 2014, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, este ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin vot secret, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Arhiepiscopei Romanului și Bacăului.