Băcăuanul Cristi Popovici a semnat cu CSM Adjud, echipă nou-promovată în Liga 3, Seria A, dar care este la un pas de retrogradare, cu doar 21 de puncte. Ultima echipă pe care Popovici a pregătit-o a fost Știința Miroslava, cu care a disputat barajul de promovare în Liga 2, dar pe care l-a pierdut în faţa celor de la Unirea Braniştea.
În cariera sa, băcăuanul în vârstă de 58 de ani a mai antrenat FC Botoșani, SC Bacău, Dinamo 2, FCM Bacău, Foresta Suceava și Aerostar Bacău. Cea mai importantă realizare a sa a fost cu FC Botoșani, pe care a promovat-o în prima ligă.
CSM Adjud va debuta în play-off mâine, 3 aprilie, de la ora 17:00, cu un meci împotriva celor de la Odorheiu Secuiesc.
CSM Adjud: ”Bun venit, Cristi Popovici! În această seară (marți n.r.), echipa noastră a fost condusă la antrenament de către noul antrenor, Cristi Popovici. Tehnician cu o experiență importantă în fotbalul românesc, acesta vine la CSM Adjud 1946 după ce, în sezonul trecut, a pregătit formația Știința Miroslava, alături de care a disputat barajul de promovare în Liga 2. De-a lungul carierei sale, Cristi Popovici s-a remarcat prin seriozitate, disciplină și capacitatea de a organiza echipe competitive, fiind un antrenor apreciat pentru experiența și echilibrul adus în cadrul grupului. Noul nostru antrenor vine la CSM Adjud 1946 cu obiectivul clar de a ajuta echipa să își îndeplinească țelul din acest sezon – salvarea de la retrogradare. Suntem convinși că experiența și determinarea sa vor reprezenta un plus important în lupta din finalul campionatului.”


Distribuie: