Prins cu arme de vânătoare de jandarmii băcăuani. În noaptea de 8 aprilie 2026, în jurul orei 00:30, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflată în patrulare între localitățile Dofteana și Dărmănești, a observat în câmp o lumină intermitentă de lanternă, fapt ce a ridicat suspiciuni privind săvârșirea unor activități de braconaj cinegetic. Apropiindu-se de locul semnalat, patrula a identificat un autovehicul, iar, în urma cercetării zonei, a surprins un bărbat identificat ca proprietar al acestuia.
La controlul autovehiculului au fost găsite în portiera dreaptă față: o armă de tip lisă, calibru 12 mm, și trei tuburi de cartușe de același calibru. În urma scotocirii amănunțite a terenului, la aproximativ 50 m de autovehicul, lângă un copac, a fost descoperită o armă de vânătoare marca Browning, echipată cu lunetă, calibru 30-06, având un cartuș în cameră și patru cartușe în încărcător. La controlul corporal al persoanei s-au găsit în buzunarele hanoracului: două cartușe cu alice calibru 12 mm, două tuburi de cartușe calibru 12 mm, o cameră de vedere nocturnă, o lanternă și un briceag.



Persoana a declarat că se afla la vânătoare de iepuri și a recunoscut că a executat două focuri de armă, fără a lovi vreun exemplar. Persoana a fost condusă la sediul Detașamentului 3 Jandarmi Onești, unde s-au întocmit documentele premergătoare cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconajul cinegetic, conform Legii nr. 407/2006, art. 42 alin. (1) lit. c). Biroul Arme și Muniții din cadrul IPJ Bacău a fost anunțat, iar documentele de constatare, bunurile ridicate și persoana în cauză au fost predate acestora pe bază de proces‑verbal în vederea continuării cercetărilor.

Distribuie: