Intervenție de 6 ore reușită la Spitalul Municipal Onești: Pacient de 56 de ani, salvat printr-o operație vasculară complexă

O intervenție chirurgicală de înaltă complexitate a fost realizată cu succes la Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești, oferind o nouă șansă la viață unui pacient în vârstă de 56 de ani, diagnosticat cu maladie aorto-iliacă tip III, stadiul IV — o afecțiune severă care poate duce la ischemie critică, gangrenă și chiar amputație.

Cazul a fost gestionat multidisciplinar, pacientul fiind inițial evaluat și stabilizat în Secția de Medicină Internă. Ulterior, medicii au efectuat o intervenție chirurgicală majoră, sub anestezie generală, care a durat peste șase ore. Operația a constat într-un by-pass aorto-bifemural și reimplantarea arterei mezenterice inferioare.

Evoluția pacientului a fost favorabilă, circulația la nivelul membrelor inferioare fiind reluată, iar acesta a fost externat în stare generală bună.

Reușita demonstrează că și în Onești pot fi realizate intervenții medicale de mare complexitate, cu impact direct asupra salvării vieții pacienților. Totodată, cazul scoate în evidență nevoia unei finanțări corecte a spitalelor publice care gestionează astfel de intervenții dificile, ce implică costuri ridicate pentru terapie intensivă, materiale și echipe medicale specializate.

În acest context, includerea spitalului din Onești în programele naționale dedicate bolilor cardiovasculare este considerată esențială, atât pentru dezvoltarea cardiologiei intervenționale, cât și a chirurgiei vasculare.

Din echipa medicală care a contribuit la succesul intervenției au făcut parte dr. Cozmin Marian (Chirurgie vasculară), dr. Sebastian Istrate (Chirurgie vasculară), dr. Andrei Roznoveanu (ATI), dr. Alexandra Arseni-Jitaru (Medicină internă) alături de asistentele medicale Ana Ionescu și Nicoleta Alexandrescu.