Tragedie în județul Bacău. Preot mort într-un accident de motocicletă după o coliziune violentă cu un autoturism

Noi detalii au fost făcute publice de polițiștii băcăuani în legătură cu accidentul rutier mortal produs miercuri pe DN2G Bacău–Moinești, în zona Valea Budului. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, victima este preotul Adrian Constantin Frunză, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Luncani.

Conform cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, motocicleta condusă de preot se deplasa din direcția Moinești către Bacău. În timpul unei manevre de depășire, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 58 de ani.

Impactul a fost extrem de violent, iar motociclistul a suferit răni incompatibile cu viața. Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Potrivit IPJ Bacău, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tragedia a provocat un val de emoție în comunitatea din Luncani, unde preotul Adrian Constantin Frunză era cunoscut și apreciat de credincioși pentru activitatea sa pastorală. Ancheta urmează să stabilească toate detaliile care au condus la producerea accidentului.

Primele concluzii în cazul preotului decedat pe DN2G: accidentul s-a produs în timpul unei depășiri

IPJ Bacău: „Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 2G, pe direcția Moinești – Bacău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în timpul efectuării manevrei de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus de un bărbat de 58 de ani. Din nefericire, în urma impactului, motociclistul a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.”

Mesajul ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului:

“Am aflat cu nespusă durere despre plecarea timpurie din lumea aceasta, în data de 3 iunie 2026, a unuia dintre tinerii preoți destoinici ai Eparhiei Romanului și Bacăului. Moartea fulgerătoare a preotului Frunză Adrian Constantin, la vârsta de doar 48 de ani, a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției sale, prezbitera Simona, și al celor doi copii ai săi, Ștefan-Adrian și Alexandra-Maria, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de 27 de ani.

A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte educaționale dedicate tinerilor, dar și în lucrări de înfrumusețare a lăcașurilor de cult din cele trei parohii unde și-a desfășurat activitatea; un preot care a îndeplinit cu pricepere și responsabilitate slujirea preoțească, ancorat în realitatea misiunii sacerdotale.

Părintele Adrian Frunză nu a fost doar preotul comunităților pe care le-a păstorit, ci și un adevărat părinte sufletesc pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut. A fost un om bun, cu inimă milostivă și suflet profund, care s-a dedicat semenilor săi, fiind un sprijin în momentele de încercare, un sfătuitor în clipele de cumpănă și un îndrumător pentru cei aflați în căutarea unui răspuns sau a unei alinări sufletești.

A fost un părinte sufletesc care a încercat întotdeauna să găsească o soluție pentru orice problemă, care a oferit ajutor fără să aștepte nimic în schimb și care a știut să aducă speranță acolo unde durerea și descurajarea păreau să fi pus stăpânire pe sufletele fiilor și fiicelor duhovnicești. Bunătatea, răbdarea și căldura sa sufletească au lăsat urme adânci în inimile tuturor celor care l-au întâlnit. Harnic, onest, săritor și calm, părintele Adrian a reprezentat pentru mulți o adevărată icoană vie a slujirii creștine, răspândind în jurul său credință, iubire și încredere. Lumina pe care a purtat-o în sufletul său și-a găsit expresia în faptele sale, în grija față de oameni și în devotamentul cu care și-a împlinit misiunea preoțească.

După 27 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din parohiile Căbești II, Fruntești și Luncani din Protopopiatul Bacău, părintele Frunză Adrian Constantin a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare.

Avem nădejde că pentru activitatea sa misionară, pentru dragostea arătată oamenilor și pentru jertfelnicia lucrării sale, vrednicul slujitor al Sfântului Altar va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească, pentru a sluji Liturghia Cerească sub protia Arhiereului Celui Veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm membrilor familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Hristos Domnul să le dăruiască puterea de a purta cu credință și nădejde incomensurabila durere prin care le este dat să treacă. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului”