Trafic îngreunat pe podul peste Trotuș. Primăria Onești cere intervenția constructorului

Primăria municipiului Onești a transmis un punct de vedere privind starea podului peste râul Trotuș, după ce numeroși șoferi au semnalat degradări ale carosabilului care afectează circulația în zonă. Reprezentanții administrației locale susțin că au fost demarate toate procedurile legale necesare pentru remedierea problemelor apărute.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Onești, în ultima perioadă conducătorii auto care tranzitează podul peste Trotuș s-au confruntat cu dificultăți de circulație cauzate de apariția unor degradări ale carosabilului.

Autoritățile locale precizează că au întreprins toate demersurile necesare pentru a determina constructorul să intervină și să efectueze lucrările de reparație care se impun.

În paralel, municipalitatea anunță că în perioada următoare va fi realizată o expertiză tehnică a lucrărilor executate la pod. În funcție de concluziile specialiștilor, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv executarea garanției, dacă se va constata că situația o impune.

Reprezentanții Primăriei subliniază că respectarea procedurilor legale este esențială pentru protejarea intereselor municipiului. Potrivit acestora, o intervenție realizată înainte de finalizarea tuturor etapelor legale ar putea conduce la pierderea dreptului de a solicita remedierea deficiențelor pe garanție, ceea ce ar putea genera costuri suplimentare pentru bugetul local.

„Vă asigurăm că tratăm această situație cu maximă responsabilitate și că depunem toate eforturile necesare pentru ca problemele semnalate să fie remediate cât mai rapid”, se arată în comunicatul Primăriei Onești.

Autoritățile le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și dau asigurări că evoluția situației va fi monitorizată atent până la remedierea completă a problemelor semnalate pe podul peste râul Trotuș.