Paul Nicolau, cunoscut publicului drept Pescobar și originar din Onești, pare să se confrunte cu o nouă schimbare în afacerile sale din domeniul HoReCa. După ce a anunțat recent închiderea restaurantelor pe care le deținea la Londra, în mediul online au apărut informații potrivit cărora și locația sa din Timișoara și-ar fi încetat activitatea.
Subiectul a devenit intens dezbătut în ultimele zile, după ce un utilizator al rețelelor sociale a publicat o filmare realizată în fața spațiului unde funcționa restaurantul. În imagini, localul apare complet gol, fără elementele de branding care îl făceau ușor de recunoscut.
„Deci aici era Pescobar, în Timișoara. S-a închis, că nu mai este nimic, uite o reclamă, nu mai sunt racii afară, nu mai e nimic. Gata, tată, s-a terminat. Păcat. Era tot gol”, spune autorul filmării.
Informația vine la scurt timp după ce Pescobar a confirmat închiderea restaurantelor sale din Londra. În spațiul public au circulat speculații potrivit cărora una dintre locații ar fi acumulat datorii la chirie, însă afaceristul a respins aceste acuzații, susținând că decizia a fost una strategică.

Potrivit declarațiilor sale, planurile de dezvoltare continuă, iar activitatea ar urma să fie relocată în spații considerate mai avantajoase din punct de vedere comercial.
Posibila închidere a restaurantului din Timișoara i-a surprins însă pe mulți dintre cei care îi urmăresc activitatea, mai ales că locația era percepută ca fiind una populară și frecventată de clienți.

Distribuie: