Evaluarea Națională continuă cu proba la Matematică, după haosul informatic de la Limba și literatura română

Peste 148.000 de elevi care au finalizat clasa a VIII-a au început luni, 22 iunie, examenul de Evaluare Națională. Prima probă a fost testarea la Limba și literatură Română, iar miercuri, 24 iunie, aceștia susțin proba la Matematică.

Examenul la Matematică de la Evaluarea Națională cuprinde trei subiecte și este notat cu maximum 90 de puncte. La acestea se adaugă 10 puncte acordate din oficiu. Candidații au la dispoziție două ore pentru a rezolva toate subiectele. 

Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională sunt împărțite în trei părți și conțin exerciții de algebră, geometrie și probleme aplicate. Testul verifică noțiunile de bază învățate la școală, iar punctajul maxim este de 100 de puncte, dintre care 10 sunt acordate din oficiu. 

Federaţiile sindicale din Educaţie critică „haosul şi umilinţa” la care au fost supuşi profesorii din comisiile de examen în cadrul probei scrise de luni, de la Limba şi literatura română din Evaluarea Naţională.

Conform acestora, cadrele didactice au fost forţate să petreacă până la opt ore în şcoli încercând să încarce lucrările scanate ale elevilor într-o platformă informatică ce a funcţionat cu sincope majore. „Incompetenţa crasă a celor care gestionează infrastructura digitală a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a dus la blocaje majore ale platformei destinate încărcării lucrărilor scanate. Din cauza acestui eşec al sistemului informatic, mii de cadre didactice au fost ţinute ostatice în unităţile de învăţământ până la 8 ore! Este absolut inadmisibil ca într-o eră a «digitalizării», profesorii să fie puşi în situaţia de a sta ore în şir în faţa unor ecrane, dând continuu «refresh» şi încercând cu disperare să urce lucrările elevilor, într-un mediu de stres şi epuizare fizică extremă”, au transmis Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, într-un comunicat de presă.