Există campioni care vor rămâne mereu în memoria colectivă, datorită stilului de joc spectaculos și a unei personalități extravagante care ridicau tribunele în picioare. Iubit și detestat, controversat dar niciodată banal, Ilie Năstase care a împlinit 80 de ani pe data de 19 iulie este cel mai mare jucător de tenis român al tuturor timpurilor și poate mai important pentru posteritate, o mare vedetă internațională, cunoscut în cercurile înalte ale lumii libere.
Palmaresul lui Ilie Năstase include două titluri de Grand Slam pe două suprafețe diferite: US Open 1972 (una din ultimele ediții când turneul American s-a disputat pe iarba de la Forest Hills) și French Open 1973 pe faimoasa zgură roșie de la Roland Garros. Timingul a fost perfect pentru român, deoarece în vara lui 1973 a fost introdus în circuitul ATP sistemul computerizat pentru a stabili un clasament, iar pe data de 23 august (coincidență, fiind și ziua națională a României comuniste) bucureșteanul Ilie a devenit primul lider mondial din istoria tenisului masculin, un nou pas în evoluția sportului alb după trecerea din 1968 în era Open (profesionistă).
Într-o carieră în care a câștigat 64 de titluri la simplu (locul 9 în clasamentul all-time la egalitate cu legendarul Pete Sampras), printre vârfurile carierei sale se numără câștigarea de patru ori a Grand Prix Masters sau ATP Finals cum este cunoscut azi, turneul de final de an unde participă cei mai buni 8 jucători ai sezonului. Ilie Năstase a câștigat competiția în 1971, 1972, 1973 și 1975 toate ediții desfășurate indoor, fiind finalist și în 1974 când a pierdut pe iarba de la Melbourne împotriva viitorului dublu câștigător al Australian Open, argentinianul Guillermo Vilas. De asemenea a câștigat și 9 turnee din categoria Grand Prix / WCT, echivalentul seriei Masters Series 1000 de azi, cel mai spectaculos fiind hattrick-ul de victorii de la Monte Carlo, Năstase câștigând pe zgura din luxosul Principat în 1971, 1972 și 1973.
Poreclit Nasty pentru atitudinea sa obraznică și rebelă care includea certuri cu arbitrii, giumbușlucuri cu mingile de tenis și interacțiuni cu publicul, Ilie Năstase a devenit un star rock n roll într-un sport de altfel elitist și conservator. Într-o perioadă când expunerea pentru sportivi devenea tot mai mare datorită impactului televiziunilor pe glob, românul a devenit o personalitate, fiind invitat la diverse petreceri la finalul anilor 70 alături de jucătorii americani Vitas Gerulaitis și John McEnroe unde participau oameni bogați precum Andy Warhol sau Donald Trump.
Cunoscut la noi pentru parteneriatul cu Ion Țiriac alături de care a dus România în singurele finale de Cupa Davis din istorie în 1969 la Cleveland, 1971 la Charlotte și 1972 la București (toate trei pierdute în fața Statelor Unite), cei doi au făcut performanță și la turneele de Grand Slam, jucând o finală la Roland Garros în 1966 și câștigând apoi turneul francez în 1970. În circuitul de simplu, Ilie Năstase și-a făcut simțită pentru prima dată prezența în 1969 la Stockholm când i-a învins pe Tony Roche și Stan Smith. În același an a câștigat și primul său turneu ATP la Baranquilla în finală cu cehul Jan Kodeš, care a fost un rival important în prima parte a carierei sale.
În 1971 Nasty a pierdut prima sa finală de Grand Slam la simplu la Roland Garros împotriva lui Kodeš, campionul en-titre de la Paris. Dar poate cea mai mare șansă ratată a carierei lui Năstase s-a întâmplat la ediția din 1973 a Wimbledonului. Proaspăt venit după triumful de la Paris împotriva croatului Nikola Pilić, bucureșteanul era gata să cucerească și iarba londoneză unde în 1972 pierduse dramatic finala în cinci seturi împotriva americanului Stan Smith. Situația a luat însă o turnură neașteptată după ce Pilić a fost suspendat pentru o lună de Federația Internațională de Tenis în urma unei cerințe a federației iugoslave care l-a acuzat pe jucător că a refuzat să-și reprezinte țara în Cupa Davis. Acesta nu a putut participa la Wimbledon, iar în semn de protest 81 de jucători printre care și Smith au boicotat competiția, în total lipsind 12 dintre primii 16 capi de serie. Doar la ediția din 2022 a turneului când autoritățile britanice au interzis prezența jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus s-a mai întâmplat ca Wimbledonul să aibă un număr considerabil de absențe.
Ilie Năstase a fost cap de serie nr.1 la turneu, motivația sa fiind că din postura de angajat la clubul Armatei Române, nu a putut boicota competiția fără repercusiuni. Dar sub auspiciile de a nu mai fi bine văzut în circuit, Năstase a pierdut în optimi în fața americanului Sandy Mayer, iar Kodeš a câștigat al treilea și ultimul Slam al carierei, bornă pe care românul din păcate nu a reușit-o. Ilie s-a revanșat în schimb la proba de dublu de la Wimbledon din acel an unde a triumfat alături de un tânăr american pe nume Jimmy Connors, care avea să devină nr.1 mondial în anul următor și o vedetă a sportului alb. Tot alături de Connors, a câștigat și ediția de dublu la US Open din 1975, prima din cele trei ediții când turneul s-a disputat pe rapida zgură verde denumită Har-Tru specifică continentului nord-american.
Tot pe Har-Tru la US Open în 1976 Ilie Năstase a jucat ultima sa semifinală la un Grand Slam, fiind învins de către un alt nou superstar al tenisului, suedezul Björn Borg în fața căruia pierduse anterior și a doua și ultima sa finală de la Wimbledon. Ultimul său turneu câștigat a fost în 1978 la Montego Bay, iar ultima finală jucată a fost la Bologna în 1981 unde a pierdut în mod ironic în fața aceluiași Sandy Mayer, al cărui maxim în carieră a fost locul 7 mondial. Anul 1981 a marcat și singura dată când Năstase a participat la Australian Open, turneul de la Antipozi fiind evitat în acea perioadă de jucătorii de top europeni și americani, având până în zilele noastre distincția neoficială de cel mai puțin prestigios dintre turneele de Grand Slam. Fostul lider mondial a pierdut în primul tur în scurta sa ședere la Melbourne, iar până la retragerea sa din 1985 a mai reușit o singură performanță notabilă: optimi la US Open în 1982, de data aceasta pe hardul rapid de la Flushing Meadows, noua și actuala casă a turneului, unde a pierdut în fața prietenului și rivalului său Jimmy Connors.
Pentru tot succesul și faima de care a avut parte în timpul carierei de jucător în lumea occidentală, Ilie Năstase nu s-a bucurat de aceeași căldură din partea publicului român, atitudinea sa de enfant terrible și de mare cuceritor nefiind în ton cu valorile cultivate timp de decenii cum că trebuie să fii umil, sărac și să muncești mult ca să ai success și să fii apreciat. Nasty a fost exact opusul, un talent capricios care a urmărit să încânte publicul, nu să mulțumească puriștii, însă nici nu și-a făcut un bine propriei imagini în ultimele trei decenii cu diferitele apariții prin tabloide care l-au făcut o țintă ușoară pentru critici. (Lucian BOROȘ)
Distribuie: