Amendă de 40.000 de lei pentru tăierea ilegală a arborilor de pe domeniul public din Slănic Moldova

În urma unei sesizări privind tăierea unor arbori de pe un spațiu verde aparținând domeniului public al orașului Slănic Moldova, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au efectuat verificări în teren.
În zona verificată au fost identificate urmele unor lucrări recente de tăiere a arborilor. Din documentele prezentate în timpul controlului a rezultat că intervențiile au fost realizate fără obținerea avizului prevăzut de Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și fără documente justificative privind necesitatea tăierii arborilor.
Pentru neconformitățile constatate, autoritatea publică locală din Slănic Moldova a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 40.000 lei.
Totodată, a fost stabilită măsura de interzicere a executării lucrărilor de tăiere sau toaletare a arborilor de pe spațiile verzi aparținând domeniului public fără respectarea prevederilor legale. (Sursa/Garda de Mediu Bacău)