Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2 Sascut – Bacău, în zona localității Faraoani, județul Bacău, a avut loc, duminică, un accident între patru autoturisme.
ISUJ Bacău :„Pompierii băcăuani au intervenit în această seară la un accident rutier pe raza comunei Faraoani, E85, în care au fost implicate 4 autoturisme. Pentru gestionarea situației s-a intervenit cu o autospecială de stingere, ambulanța SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău. În urma impactului au rezultat 3 victime conștiente care au fost transportate la spital de către ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău. A fost asigurată zona cu măsuri de prevenire și stingerea incendiilor.”

Distribuie: