Pe 23 decembrie 1968 a încetat din viață, într-un sanatoriu din Geneva, Maria Rosetti-Tescanu cunoscută cel mai bine în cercurile înalte ale societății românești din prima jumătate a secolului XX ca Maruca Cantacuzino, la vârsta de 90 de ani. Născută în pitoreasca localitate Berești-Tazlău din județul Bacău, într-o familie de vechi boieri moldoveni, ea a avut o viață zbuciumată cu multe căderi nervoase, fiind marcată de sinuciderea tatălui ei, Dimitrie Rosetti-Tescanu când ea avea aproape 18 ani. La scurt timp s-a căsătorit cu prințul Mihail “Mișu” Cantacuzino, fiul unui bogat om politic, Gheorghe Grigore Cantacuzino poreclit “Nababul”, dobândind astfel titlul de prințesă. Din căsătorie au rezultat doi copii, Constantin și Alice, dar și multe drame, soțul său fiindu-i de multe ori infidel, inclusiv cu sora ei mai mică, iar mariajul lor a rămas ulterior unul de fațadă. În acele timpuri, escapadele amoroase ale bărbaților de viță nobilă erau tolerate și trecute cu vederea de societate.
Profitând de înrudirea sa cu una dintre cele mai influente familii din România și de titlul de prințesă, Maruca a devenit o doamnă de vază din anturajul Reginei Maria și o prezență nelipsită din marile saloane bucureștene. Adeptă a unui stil de viață hedonist cu multe cheltuieli, ea a ascuns și o certă fragilitate interioară, găsindu-și alinare în plăcerea pentru muzică. L-a cunoscut de tânăr pe George Enescu, o stea în ascensiune a culturii românești, invitat să susțină concerte pentru familia regală, dar povestea lor de dragoste a început cu stângul din cauza obiecțiilor familiei dânsei, muzicianul venind dintr-o familie de arendași și preoți, dar și de dorința Marucăi de a-și păstra statutul și privilegiile de soție de prinț.
În 1928 Maruca a rămas văduvă, Mișu Cantacuzino murind într-un accident de automobil în județul Vâlcea. În absența lui Enescu care susținea numeroase concerte în străinătate, aflat în perioada de recunoaștere absolută, ea s-a îndrăgostit nebunește de filosoful și jurnalistului Nae Ionescu, mai tânăr cu 12 ani decât ea, o figură în plină ascensiune în cercurile intelectuale interbelice. După câțiva ani de pasiune mistuitoare, acesta a părăsit-o pentru pianista Cella Delavrancea, iar Maruca a căzut într-o depresie puternică, încercând să se sinucidă și turnându-și acid pe față. George Enescu s-a întors din Franța pentru a-i fi alături și a internat-o într-un sanatoriu la Viena unde aceasta s-a recuperat. Cei doi s-au căsătorit în 1937 cu toată opoziția copiilor Marucăi, însă ea și-a păstrat titlul de prințesă.
După venirea la putere a comuniștilor cei doi soți au părăsit România în 1946 și au plecat întâi în Statele Unite și apoi s-au stabilit la Paris. Relația lor febrilă și intensă a fost marcată de supărări și reproșuri, deloc lină cum ar fi meritat o iubire așa puternică precum cea avută de Enescu pentru ea. După moartea acestuia în 1955, Maruca cea sensibilă și neînțeleasă s-a izolat de lume trăindu-și bătrânețea în Elveția, fără să mai păstreze legături cu ceilalți români aflați în exil. După moarte, trupul a fost readus în capitala Franței, fiind înmormântată alături de George Enescu în Cimitirul Père Lachaise. Pe piatra funerară, Maruca a cerut să nu îi fie trecut titlul de prinţesă la care a ţinut toată viaţa, ci să fie amintită drept ”Maria Enescu, născută Rosetti -Tescani”.
Maruca Cantacuzino a lăsat o moștenire importantă culturii românești prin Conacul de la Tescani, locul ei natal unde George Enescu a compus câteva din operele sale fiind fascinat de frumusețea naturală a zonei. Astăzi este cunoscut sub numele: „Centrul de cultură Rosetti-Tescanu” și au loc anual școli de vară cu artiști din țară și străinătate, desfășurându-se ateliere de pictură și filosofie. De asemenea au loc și concerte de muzică clasică cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, iar ansamblu de monumente istorice de la Tescani și secțiunea de muzeu dedicată vieții și operei lui George Enescu este o destinație turistică importantă pentru pasionații de cultură. (Lucian BOROȘ)
Distribuie: