Înmormântarea lui Ionuț Amarandei, care a murit în Germania în urma unui stupid accident, va avea loc joi, 18 august, după cum au anunțat rudele și prietenii acestuia. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost adus în țară, acasă, iar marți, la Biserica Sf. Dumitru din Negoiești, Ștefan cel Mare, s-a ținut o slujbă.
Ionuț Amarandei, în vârstă de 38 de ani, căsătorit și tatăl a două fetițe, a căzut de la etajul 5 al blocului în care locuia, în localitatea Weissenfels, aflată în apropiere de Leipzig, conform publicatiei germane Bild. Accidentul a avut loc în fața a zeci de oameni care se uitau la român.
La sosirea poliției, bărbatul de 38 de ani era deja pe caldarâm. A murit pe loc, în urma rănilor grave. Forțele de ordine au fost nevoite să facă față, la locul accidentului, numărului mare de privitori, scrie sursa citată. Aproximativ o sută de persoane au urmărit tragicul accident. „În prezent presupunem că acesta a fost un accident tragic. Încă investigăm toate posibilitățile”, a spus un purtător de cuvânt al poliției din Halle. Anchetatorii au exclus varianta sinuciderii.
„Nu s-a aruncat, a vrut să facă o glumă și a căzut. A vrut să intre în camera colegului lui să îl sperie, a alunecat și a căzut. Au fost camere care au filmat acolo, cei de la criminalistică le-au luat și ni le-au arătat. Am văzut tot ce s-a întâmplat.”, a povestit pe un grup al românilor din Germania unul din prietenii lui Ionuț Amarandei. (Foto/ Facebook)
Distribuie: