Polițiștii băcăuani i-au luat în colimator pe taximetriști.19 șoferi de taxi amendați într-o singură zi

In Actualitate, Flagrant
noiembrie 23, 2022

Polițiștii băcăuani au amendat, doar într-o zi, 19 taximetriști și au reținut patru permise de conducere.

Luni, 21 noiembrie, în intervalele orare 09.00-13.00 şi 15.00-20.00, polițiștii Biroului Rutier Bacău au organizat o acţiune pe drumurile publice de pe raza municipiului, în urma căreia 34 de participanți la traficul rutier au fost sancționați contravențional.

Dintre aceștia, 19 taximetrişti au fost sancționați de polițiști, cu amenzi în valoare de 3.600 de lei. Totodată, au fost reținute patru permise de conducere, din care două pentru neacordare de prioritate autovehiculelor.

În cazul a doi conducători auto ai căror autovehicule aveau montate folii neomologate și inspecție tehnică periodică expirată au fost retrase certificatele de înmatriculare.

Sursa/IPJ Bacău, foto ilustrativ