Un cerșetor îi amenința pe oneștenii aflați în zona Bisericii „Sf. Constantin și Elena” cu un dispozitiv cu electroșocuri

In Actualitate, Flagrant
decembrie 14, 2022

Oneștenii aflați la slujba de duminică în curtea Bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena” s-au trezit amenințați de un bărbat care avea un aparat cu electroșocuri. Acesta le cerea bani sub amenințarea dispozitivului.

Duminică, 11 decembrie, o patrulă mixtă polițist – jandarm,  aflată în patrulare pe raza municipiului Onești, acționând în zona lăcașelor de cult în vederea descurajării cerșetoriei, a identificat în incinta Bisericii  Sf. Împărați Constantin şi Elena o persoană de sex masculin care practica cerșetoria și încerca să provoace scandal.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul, 39 de ani, din județul Sibiu, care practica cerșetoria, în timp ce se afla în curtea bisericii, amenința cetățenii cu un dispozitiv pentru şocuri electrice dacă aceștia nu îi ofereau diferite sume de bani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecatoria Oneşti cu propuneri procedurale.

Sursa/IPJ Bacău, foto ilustrativ