Constructorul băcăuan UMB va începe lucrările la secțiunea lipsă de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva în mai sau iunie, în avans față de termenul estimat, a anunțat joi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de economedia.ro.
Invitat la Euronews, Sorin Grindeanu a reluat tema urșilor și a altor viețuitoare care ar fi de vină pentru întârzierea proiectului, deși de-a lungul anilor Ministerul Transporturilor și CNAIR au avut banii necesari de la Uniunea Europeană pentru a închide tronsonul Sibiu – Nădlac, parte din coridorul Nădlac – Constanța.
Compania de Drumuri și UMB, cel mai puternic constructor din România, au semnat contractul finanțat prin PNRR pentru proiectarea și execuția tronsonului Holdea (jud. Hunedoara) – Margina (jud. Timiș) pe 14 octombrie 2022, la Timișoara, în premieră fiind prezent și patronul UMB, Dorinel Umbrărescu, precizează economedia.ro.
Contractul cu UMB are o durată de 45 de luni, din care 11 luni pentru proiectare și 34 pentru execuție. Prin PNRR, contractul este finanțat cu aproape 200 de milioane de euro. Pentru respectarea criteriului de experiență la tuneluri, UMB s-a asociat cu Euro Asfalt, o firmă din Bosnia-Herțegovina cu portofoliu în tuneluri realizate pe autostrăzile din Balcani.
Termenul din PNRR, august 2026, poate fi respectat, dar Compania de Drumuri trebuie să emită rapid ordinele pentru începerea proiectării și apoi intrării în șantier, iar constructorul să se mobilizeze rapid având în vedere numeroasele șantiere pe care deja lucrează. După anularea licitației lansată încă din 2019, CNAIR a suplimentat valoarea contractului cu aproape un miliard de lei, până la aproape 2,5 miliarde lei, din care 1,5 miliarde reprezintă finanțare prin PNRR. (Sursa/economedia.ro)
Distribuie: