Granturi de la stat de 300 milioane euro pentru câteva ”firme de apartament”. Printre ele, una controlată de familia Umbrărescu și alta de un milionar condamnat pentru evaziune

In Actualitate, Economie, National
aprilie 12, 2023

Opt companii primesc finanțare de la Ministerul Economiei prin schema pentru industria prelucrătoare, în valoare totală de 300 de milioane de euro.

Economedia.ro a trecut în revistă cine se află în spatele fiecăreia dintre aceste firme. Una dintre aceste societăți este controlată de familia Umbrărescu, alta este un producător de vin, una este controlată de fosta șefă din România a lanțului de haine Waikiki și în spatele alteia este un milionar din Craiova condamnat pentru evaziune. 

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), organizație ce reprezintă firme cu capital românesc care desfășoară activități de producție, atrage atenția că Ministerul Economiei a gestionat în mod defectuos acordarea de ajutoare de stat prin schema de finanțare a industriei prelucrătoare prin acordarea lor către „firme de apartament” și spune că acest lucru „duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici”.

Asociația dă și un exemplu: faptul că una din firmele care va primi ajutor de stat are o cifră de afaceri de 5.100 lei, cu un profit de 541 lei și urmează să facă primească ajutor de stat pentru a realiza o „investiție viabilă” în producție cu o valoare cuprinsă între 26-45 milioane de euro.

  • 6 din cele 8 companii câștigătoare au o cifră de afaceri sub 600.000 ron, iar cifra de afaceri medie a tuturor câștigătorilor este de 1.108.582 ron (aprox 220.000 de euro). Fiecare dintre aceste companii urmează să primească ajutor de stat și să efectueze „investiții viabile” de câte 30.000.000 de euro fiecare (valoare medie).
  • numărul total (cumulat) de angajați din cele 8 companii câștigătoare este de 14, revenind la o medie de 1,75 angajați/companie câștigătoare;

Ministerul Economiei nu a făcut publică și suma primită drept ajutor de stat de către fiecare companie, ci doar investiția totală.

Una dintre aceste firme este Eco Wind Power SRL, controlată de familia antreprenorului băcăuan Dorin Umbrărescu.Societatea plănuiește o investiție de 658.138.187 lei în „EcoMetal”, dar nu există detalii suplimentare despre ce va presupune această investiție.

Eco Wind Power SRL este o companie care se ocupă cu productia de energie electrică și înregistrată în 2007, avea în 2021 o cifră de afaceri de 370.834 lei, un profit net de 141.600 de lei și niciun angajat. Potrivit Economedia.ro, întreaga familie Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului”, este implicată în acest business. Acționarul majoritar este Mirela Umbrărescu, Dorin Umbrărescu fiind acționar minoritar. Sunt implicați în Eco Wind Power și fii lor, Alexandru și Răzvan Umbrărescu. (Sursa/Economedia, Foto/Libertatea)