Infectați la o pensiune de pe litoral. 21 de turiști, între care șase copii, internați de urgență

In Actualitate, Flagrant, National
iulie 11, 2023

Un număr de 21 de turişti care prezentau stări de vomă au fost preluaţi cu ambulanţele de la o pensiune din Costineşti, fiind duşi la spital, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Anamaria Stoica, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, luni seară a fost primit apel la numărul unic de urgenţă 112 referitor la acest caz, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv o autospecială de transport victime multiple.

Astfel, 21 de persoane care acuzau stări de rău, respectiv 11 femei, 6 copii şi 4 bărbaţi, au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale amănunţite, precizează sursa citată. (Sursa/Agerpres)