Un profesor de engleză a fost condus, marţi, la audieri de procurorii DIICOT Bacău, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Bărbatul are circa 30 ani şi predă la mai multe şcoli din judeţ.
Conform unui comunicat DIICOT, la data de 26 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, efectuează 3 percheziții domiciliare, în județul Bacău, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2023, o persoană bănuită ar fi cultivat plante de canabis, într-o seră amplasată într-o localitate din zona rurală a județului, în scopul comercializării drogului de risc, către consumatori din județul Bacău, obținând 70 de lei pentru un gram.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Distribuie: