Doi tineri din Onești (19 și 20 ani) au furat un televizor din casa unei femei din comuna Ștefan cel Mare pe care, apoi, l-au vândut tot unui oneștean. După ce femeia a reclamat furtul, polițiștii oneșteni i-au prins pe cei doi și au reușit să recupereze și televizorul pe care l-au înapoiat păgubitei.
Comunicat IPJ Bacău: La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Onești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la un tânăr de 28 de ani, din municipiu, pentru recuperarea unor bunuri provenite din furturi.
Din cercetări a reieșit că, la data de 10 octombrie a.c., doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, ar fi sustras din locuința unei femei de 41 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, un televizor. Ulterior, cei în cauză l-ar fi vândut unui alt tânăr de 28 de ani, din municipiul Onești.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit televizorul și l-au predat păgubitei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. (Foto ilustrativ)
Distribuie: