Vloggerul Selly, pe numele său real Andrei Şelaru, a fost prins de poliţişti când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe autostrada A1. Tânărul de 23 de ani, originar din Craiova, a fost amendat cu 3.300 de lei şi a rămas fără permis pentru 120 de zile. „Azi am făcut o greșeală„, a declarat ulterior Selly, pe Instagram. ”Astăzi, 23 martie, în jurul orei 14:50, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au depistat în trafic, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la km. 35 al sensului de mers către Piteşti, un autoturism ce se deplasa cu 236 de km/h. Autoturismul a fost oprit, iar, la volanul acestuia, a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Craiova”, a transmis Poliţia Română. Selly a fost amendat de 3.300 de lei, iar, ca măsură complemetară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Într-o postare pe Instagram, Selly a scris că regretă incidentul și admite că a fost iresponsabil. „Azi am făcut o greșeală, eram pe A1 în drum spre Budeasa și pe o bucată mică de autostradă am mers cu peste 200 km/h și am fost luat de aparatul radar. A fost un moment de inconștiență pe care îl regret! Am învățat ceva din această situație și nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză. Indiferent cât mă grăbeam la filmare, trebuia să realizez că viața e mai presus de orice. Cumva e bine că rămân pieton patru luni, că mă învăț minte să nu mai fac așa ceva pe viitor”, a scris tânărul vlogger.
Distribuie: