Dosar penal pentru un băcăuan ce s-a racordat ilegal la rețeaua electrică

In Actualitate, Flagrant
iulie 30, 2024

Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău, împreună cu reprezentanții unei companii de furnizare a energiei electrice din județ, au constatat faptul că, la locuința unui bărbat de 62 de ani din municipiu, există o racordare ilegală la rețeaua electrică.

În urma verificărilor efectuate pe 26 iulie, a reieșit faptul că, imobilul era branșat ilegal la rețeaua de energie electrică, consumul nefiind înregistrat şi facturat, prejudiciul creat fiind de peste 10.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de executarea şi folosirea de instalaţii electrice clandestine şi furt de energie electrică. (Sursa/IPJ Bacău, foto ilustrativ)

IPJ Bacău reamintește cetățenilor faptul că:

Intervenţiile neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice sau gaze naturale reprezintă un real pericol pentru cei implicaţi în astfel de acţiuni. Totodată, acestea au un impact direct, atât asupra persoanelor aflate în vecinătate, cât şi a consumatorilor, existând risc de electrocutare, explozii, incendii.