
Un grup de foști sportivi și antrenori care au activat la CSM Borzești, nostalgici și inimoși în egală măsură, se întâlnesc joi pentru a celebra 50 de ani de la înființarea clubului muncitorilor petrochimiști din Onești (Gheorghe Gheorghiu-Dej la acea dată). Unii dintre cei ce vor depăna amintiri vin special în țară pentru această întâlnire.
„Joi, 17 aprilie 2025, începând cu orele 13,00, se vor întâlni, într-o atmosferă prietenească, foști jucători/fotbaliști, antrenori și conducători, care au activat, de-a lungul timpului, la frumoasa grupare CSM Borzești. Și-au anunțat prezența, printre alții, nume importante, precum Ion ”Gogu” Munteanu, Ghiță Poenaru, Dumitru ”BOBY” Borcău, Ion Sdrobiș, Cornel Elisei, Doru Arvinte sau Constantin ” Puiu ” Postăvaru – cel care a venit din CANADA pentru acest eveniment. Sunt persoane care vin din Anglia (Lily Ciochină) sau Costel Cantaragiu ”Makanaky”, care vine din îndepărtata Irlanda. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la înființarea CSM Borzești, club care în anii 1984/1985, avea legitimați peste 500 de sportivi, în cele șase secții sportive de performanță: handbal, fotbal, Judo, Box, motociclism și Șah.”, este mesajul inițiatorilor întâlnirii.
Clubul Sportiv Muncitoresc Borzești, tutelat de fostul Combinat Petrochimic Borzești, s-a înființat în vara anului 1975 iar în 1994 a fuzionat cu Electromecon Onești, apărând clubul FC Onești.
CSM Borzești a fost înființat în 1975 după fuziunea clubului CAROM cu Știința Bacău, club de fotbal al studenților băcăuani. A jucat șapte sezoane în divizia B și 11 în Divizia C. Cea mai bună clasare: locul 9 în Divizia secundă, ediția de campionat 1975-1976. Echipa de fotbal i-a avut ca antrenori, de-a lungul timpului, pe Teofil Codreanu, Ioan Sdrobiș, Toader Șteț. (Foto/Fotbal Județean.ro)
Distribuie: