Este 2 iulie 2016, o noapte caldă de vară la Bordeaux, aproape de malurile Atlanticului unde râul Garonne se varsă printr-un larg estuar. Naționala Germaniei sărbătorește o victorie muncită împotriva nemesisului numit Italia pe care o învinge în sfârșit la un turneu final în urma executării loviturilor de departajare după a 9-a serie. Dar un nor negru plutește deasupra echipei teutone. Urmează semifinala cu Franța pe Stade Vélodrome iar trei jucători de bază vor lipsi: Hummels suspendat, Khedira și Gomez accidentați, câte un jucător din fiecare compartiment. Și mai este un detaliu care ar fi trebuit să dea de gândit: trei jucători au ratat la loviturile de departajare cu Italia și nu oricine: Müller, Özil și Schweinsteiger, ultimul chiar lamentabil. Era pentru prima dată de la Campionatul Mondial din 1982 când Stielike rata în faimoasa semifinală de la Sevilla contra Franței când un jucător german rata la loviturile de departajare la un turneu final. Semn că nici nemții începeau să nu mai fie cei de altădată, preciși, tenace și cu sânge rece. A urmat o înfrângere împotriva gazdelor în vulcanul din Marsilia unde dubla lui Griezmann a spulberat visul german de a câștiga Mondialul și Europeanul consecutiv. Dar și mai semnificativ, a fost ultima dată când Germania a atins semifinalele la un turneu final serios.
Revenim în prezent și observăm cum abia la a patra ediție a turneului semi-amical Liga Națiunilor selecționata germană reușește cu chiu cu vai să ajungă pentru prima dată în careul de ași. Are onoarea de a găzdui acest Final Four și ceva speranțe sunt, nimerind Portugalia pentru semifinale. Însă sunt surprinzător învinși de lusitani cu 2-1 după golurile lui Francisco Conceição și Cristiano Ronaldo. Precedenta înfrângere în fața portughezilor fusese abia la EURO 2000 când România a beneficiat indirect de tripla lui Sergio Conceição, tatăl lui Francisco, care a trimis acasă pe National Mannschaft încă din grupe. O ocazie bună a oaspeților de a rescrie istoria în mod simbolic după cinci victorii consecutive ale nemților în turnee finale. Acum Germania pierde doar pentru a doua oară în istorie un meci pentru medaliile de bronz, 0-2 împotriva Franței lui Mbappé și Olise. Precedentul caz fusese tot în fața Cocoșilor galici la mondialul din 1958.
Cum s-a ajuns la aceste rezultate negative? Greu de explicat, dar până la urmă trofeul Cupei Mondiale din 2014 le va ține de foame nemților încă un deceniu. Nu ar trebui compătimiți pentru că Germania nu are cu adevărat fani în fotbalul mare. Doar contabilii, tocilarii sau cei care cred în ideea de lucru bine făcut cu rigurozitate pot să îi susțină pentru că există acest miraj mai ales în România al mitului neamțului serios și pragmatic la care aspiră cei focusați obsesiv pe cariera profesională. Este ciudată admirația față de poporul german, un popor rece, minuțios și care pune rezultatul pe primul plan în dauna fanteziei. După Mondialul din 2014, câștigat totuși destul de muncit și cu ceva absențe, naționala și federația germană erau date ca exemple de urmat, cum au investit în academii după anul 2000 și cum succesul lor se datora unui plan bine pus la punct cum doar un asemenea popor disciplinat poate face. Erau date ca exemple victoriile din 2009 de la Europeanul U-21 (unde au jucat Neuer, Höwedes, Boateng, Hummels, Khedira și Özil) și de la Europeanul U-17 (unde au jucat Götze și Mustafi) care au pus bazele generației care a luat titlul mondial. Uite că academiile lor și planul lor de succes de câțiva ani nu a mai adus rezultate la naționala mare și poate ar trebui FRF și fotbalul românesc în general să nu se mai arunce să copieze totul de la nemți.
La tineret rezultatele lor nu au fost slabe în ultimul deceniu, ba din contră. Sub comanda lui Stefan Kuntz, fost campion european ca jucător la EURO 1996, naționala U-21 a Germaniei a câștigat EURO 2017 și EURO 2021, și a fost finalistă la EURO 2019 după o victorie dramatică în fața României lui Mirel Rădoi. Doar că jucătorii lor nu au făcut pasul mai departe cu mici excepții: Serge Gnabry sau Jonathan Tah. În rest, Max Meyer, Maximilian Arnold, Nadiem Amiri, Gian-Luca Waldschmidt, Suat Serdar, Arne Maier sau Lukas Nmecha nu au devenit niciodată certitudini. Alt exemplu ce a fost dat publicului a fost victoria neverosimilă a Germaniei împotriva României la U-21 din septembrie 2014 în cadrul ultimului meci din preliminarii când era clar clasamentul grupei, cu tricolorii mici nemaiavând șanse de calificare, un 8-0 care doar reflectă cinismul fotbalului german. La noi jucau printre alții Mihai Bălașa, Steliano Filip, Dragoș Nedelcu, Alexandru Crețu, Claudiu Bumba, Florin Tănase, Gabi Iancu, Dorin Rotariu sau George Pușcaș. La ei jucau Robin Knoche, Moritz Leitner, Emre Can, Jonas Hoffmann, Nico Schulz, Amin Younes sau Jonas Hoffmann. Niciunul superstar și doar Can ce a avut o carieră la nivel înalt. Prin urmare rezultatele lor de la U-21 au scos puțini fotbaliști pentru echipa mare.
Naționala suferă și din cauza a ce se întâmplă în campionat, unde Bayern München a canibalizat Bundesliga de peste un deceniu, slăbind mereu concurența, dar fanii celorlalte echipe acceptă cu seninătate asta și în schimb aruncă injurii și amenințări la adresa lui Hoffenheim și RB Leipzig pentru că fentează legea investitorilor privați pe care restul o urmează cu sfințenie. Vedem cum prestația lor de la EURO 2024 a fost de fapt o păcăleală, un marketing bine pus la punct din postura lor de gazde ca să-și anunțe revenirea printre giganții fotbalului, cu viitoare superstaruri precum Wirtz și Musiala care să facă diferența, pentru a masca lacunele din jocul lor colectiv. De fapt a fost turneul de adio pentru Neuer, Müller și Gündoğan, plus Kroos adus practic din retragere ca să-și încheie cariera încercând să rupă picioarele spaniolilor. Iar în meciul din optimi cu Danemarca, orice decizie discutabilă a fost judecată în favoarea Germaniei. Acum se observă că naționala teutonă nu a ieșit deloc din criză și până la a mai avea unitatea de grup și mentalul de odinioară, EURO 2016 râmăne cântecul de lebădă al lor ca mare națiune. (Lucian BOROȘ)
Distribuie: