Plutonier adjutant Cristian Blănaru este jandarmul băcăuan al lunii iulie, anunță Inspectoratul Județean de Jandarmi “Ștefan cel Mare” Bacău. Recent, în timpul patrulării în zona stațiunii Târgu Ocna, plutonier adjutant Cristian Blănaru și plutonier major Radu Minuță Mare au intervenit pentru salvarea unei tinere aflate în stare critică.
Au găsit-o inconștientă, cu o curea strânsă în jurul gâtului, și au acționat imediat pentru a-i salva viața. Fără ezitare, oneșteanul Cristian Blănaru a eliberat-o și a apelat numărul de urgență 112 și împreună cu colegul său și familia tinerei i-au acordat primul ajutor, readucând-o la viață.
Familia le-a mulțumit din suflet pentru intervenția promptă “Am reacționat instinctiv, din suflet și din convingerea că atunci când un om are nevoie nu poți sta deoparte. O viață salvată rămâne în suflet pentru totdeauna”, mărturiesește eroul jandarm.
Pe lângă devotamentul său, Cristian Blănaru este și un promotor pasionat al folclorului românesc. A fost dansator și asistent coregraf în Ansamblul “Doina Trotușului” și a fondat Ansamblul “Mugurașii Mănăstireni”, unde a îndrumat peste 700 de copii în arta dansului popular si a tradițiilor autentice. Cu ansamblul său a obținut numeroase premii importante, iar participarea la celebra emisiune “Românii au talent” a adus folclorul de pe meleagurile trotușene în inimile a milioane de români.

Cristian Blănaru: “Pentru mine, jandarmeria si folclorul sunt două pasiuni care mă definesc. Valorile de disciplină, curaj și dăruire se regăsesc în tot ceea ce fac, pe scenă și în viața de zi cu zi.”


Distribuie: