Luni, 3 august 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la invitația Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Părintele Nicolae Zaharia, protopop al Protopopiatului Onești, a participat la sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, prăznuit în această zi de Biserica Ortodoxă Română.

Cu acest prilej, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Dionisie” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Cahul, de către Preasfințitul Părinte Veniamin, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În catedrală se află spre închinare moaștele Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, devenite izvor de binecuvântare pentru credincioșii din cuprinsul eparhiei și pentru numeroșii pelerini care ajung la Cahul.

Sfântul Iraclie, unul dintre cei șaisprezece noi sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025, este ocrotitor și mijlocitor al credincioșilor din această parte a Basarabiei, iar cinstirea sa întărește identitatea ortodoxă românească, păstrează vie memoria celor care au mărturisit credința în vremuri de încercare și exprimă comuniunea duhovnicească dintre români.
De asemenea, participarea părintelui protopop Nicolae Zaharia la această sărbătoare a evidențiat comuniunea frățească dintre Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Episcopia Basarabiei de Sud, precum și legăturile duhovnicești care unesc clerul și credincioșii de pe ambele maluri ale Prutului. (Sursa Protoieria Onești)

Distribuie: