VIDEO – Autostrada Moldovei A7 a ajuns până la Bacău: încă 47 de kilometri, deschiși circulației

Șoferii pot circula, începând de luni, 31 august, de la ora 16:00, pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7. Sectorul Adjud – Bacău Sud, construit integral de UMB, reprezintă una dintre cele mai importante deschideri de infrastructură rutieră din acest an.

Noul tronson este format din două loturi: Adjud–Răcăciuni, de 24,5 kilometri, și Răcăciuni–Bacău, de 21,5 kilometri. În prima etapă, circulația se desfășoară până la nodul rutier al Variantei Ocolitoare Bacău, cu legătură către DN2F, spre Vaslui. Ulterior, după finalizarea lucrărilor de racordare, traficul va fi extins cu aproximativ patru kilometri, până la Nodul Rutier Bacău Nord.

Prin această deschidere, A7 Ploiești–Pașcani are 241,62 kilometri dați în trafic, din cei 319 kilometri ai autostrăzii. Astfel, distanța București–Bacău, de aproximativ 310 kilometri, poate fi parcursă integral pe autostradă, prin A3 și A7, în mai puțin de trei ore, în condiții normale de trafic.

Noul sector asigură o conexiune mai rapidă între sudul țării, Focșani și Bacău și facilitează accesul județelor din Moldova către rețeaua de mare viteză. Lucrările la A7 continuă spre nord, către Pașcani și Suceava.

Odată cu inaugurarea celor 47,10 kilometri, România depășește pragul de 1.477 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în circulație.