Gheorghe Moroşan a fost transferat miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău după ce a fost operat la Spitalul Municipal Oneşti.
Directorul medical de la SJU Bacău, Adina Lupu, a declarat că bărbatului i s-au făcut mai multe investigaţii medicale în urma cărora va fi stabilită conduita terapeutică.
„Întrucât starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea acestuia în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru efectuarea unui computer tomograf şi internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în Secţia anestezie terapie-intensivă prin intermediul Secţiei de chirurgie. La internare, pacientul este conştient, cooperant, respiră spontan, echilibrat hemodinamic. S-a efectuat computer tomograf la cap, torace şi abdomen şi se aşteaptă rezultatul la analizele de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare”, a precizat Adina Lupu, potrivit Agerpres.
Șeful ATI Onești, Dumitru Vartic, a declarat presei, miercuri, că starea criminalului de la Oneşti a devenit instabilă. Medicii au scos din corpul lui Moroșan 9 gloanțe, din care 2 letale și 7 de cauciuc.
Pacientul a fost transferat la Spitalul Județean Bacău pentru analize, dar și pentru că unitatea medicală de la Onești are doar două locuri disponibile la ATI pentru pacienți non – COVID.
Din cauza stării în care se află, medicii spun că Gheorghe Moroşan nu poate să fie audiat joi, aşa cum cer poliţiştii.
Distribuie: