![](https://i0.wp.com/monitoruldetrotus.ro/wp-content/uploads/2023/03/PHOTO-2023-03-30-14-55-41_2.jpg?fit=980%2C721&ssl=1)
Procurorii DIICOT au descoperit un laborator clandestin de fabricare a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc situat pe raza județului Bacău. Acesta era coordonat de un absolvent al facultății de farmacie din Republica Moldova, totodată și șeful grupului infracțional organizat.
În urma celor 37 percheziții efectuate în România și în Republica Moldova, procurorii DIICOT au ridicat 340.000 de comprimate conținând diverse substanțe, 20.000 de flacoane cu doze multiple de substanțe, 28.000 de fiole, 433 de seringi, 8.500 de etichete, 6,5 kilograme de pulberi active, 46 litri de substanțe active lichide și 100 kilograme de celuloză microcristalină.
De asemenea, au fost ridicate sumele de 47.000 euro, 42.000 lei, 193.000 lei moldovenești, 15.800 USD, precum și 8 ceasuri de lux, 2 cristale, posibil pietre prețioase, 5 autoturisme, 2 portofele de criptomonede offline, 25 telefoane mobile și 17 carduri bancare.
Din activități a rezultat faptul că grupul infracțional a avut pe stoc produse și substanțe active suficiente pentru producerea a peste un milion de doze de anabolizante (sub formă de comprimate, fiole, flacoane sau pulberi).
În cauză s-a reținut că, mai mulți cetățeni cu dublă cetățenie română/moldovenească au constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional organizat specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.
Grupul infracțional organizat a fost condus de un inculpat, absolvent al facultății de farmacie din Republica Moldova.
Profitând de modificările aduse Legii nr. 104/2008 în anul 2021, grupul infracțional organizat și-a intensificat activitatea infracțională, sens în care a înființat un laborator clandestin de fabricare a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc situat pe raza județului Bacău.
Precursorii necesari fabricării produselor conținând substanțe dopante cu grad de mare risc au fost introduși în România prin intermediul unor colete expediate din China.
După primirea substanței active, membrii grupului infracțional au fabricat produsele în laboratorul clandestin, după care au expediat produsele finite consumatorilor de astfel de substanțe de pe teritoriul României și al Uniunii Europene.
Din actele de urmărire penală rezultă faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2021, membrii grupului infracțional au expediat colete în urma cărora au obținut suma de cel puțin 1.000.000 euro, sumă care a fost investită în bunuri aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore a 11 inculpați.
Distribuie: